Panorama Schei

Şcheii Braşovului - origini

În ciuda unei străvechi aşezări etnice româneşti şi a continuităţii ei pe aceste  meleaguri, înscrisă în contextul legăturilor cu Ţara Românească şi Moldova, unii istorici, greşit informaţi şi victime ale unor elemente de suprafaţă, dar străini de realităţile româneşti^[1], au creat legenda originii bulgare pentru românii din Şcheii Braşovului, ignorând cele mai elementare mărturii ale istoriei străbune, prezente şi azi, motiv pentru care ne simţim obligaţi ca în limitele de spaţiu să evocam câteva fapte menite să dovedească adevărul etnogenezei şcheienilor.

În Ţara Bârsei, cu cca. 60.000 ani î.Hs. se poate vorbi de băştinaşi, urmele lor fiind evidente în peşterile de lângă Râşnov şi Peştera (Bran), cum ar fi «omul de   Neanderthal»^[2]. Începând cu partea de sud a Şcheilor, nu departe de Capul Satului, de la Podul Creţului (mai jos de Varişte) altitudinea coboară sub 600 m., ceea ce înseamnă în Ţara Bârsei câmpie. Ea se menţine scăzută pe tot traseul văii, fiind mărginită spre sud-est de prelungirea dealurilor Goriţa, Păticel şi Tâmpa, la est de Malul Furcilor şi Melcilor, iar la nord-vest de Coasta Prundului, Colul Putinarilor, Iniştea, Romuri, Faţa Poştii, iar la nord de Cetăţuia şi Malul Morilor. Această aşezare îl îndreptăţeşte pe Al. Surdu să afirme că Valea Braşovului alcătuieşte o depresiune separată în Ţara Bârsei.^[3]

Piaţa Prundului – secolul XVIII

După urmele descoperite aici, în neolitic era intens locuită întreaga zonă.

Cu prilejul unor săpături arheologice de la “Stejeriş” au fost scoase la lumină obiecte de ceramică cu ornamente liniare datorate unei populaţii care a trăit pe aceste meleaguri în neoliticul timpuriu - mileniul IV î.Hs.^[4]. Pe de alta parte, la Pietrele lui Solomon, în capătul sud-vestic al Şcheiului, unde tradiţia a păstrat numeroase legende, iar toponimia şi obiceiurile etnografice dovedesc centrul de existenţă al vechiului sat, devenit Şcheiul de azi.

Pietrele lui Solomon

În cadrul săpăturilor arheologice s-a descoperit ceramica de tip Coţofeni, caracteristică neoliticului târziu şi perioadei de tranziţie spre epoca prelucrării metalelor (1900-1700 î.Hs.). Aceste urme de existenţă socială se continuă aici şi în perioada geto-dacă, constând din numeroase vase de lut ars, lucrate cu mâna sau roata olarului, vase pictate, pinteni de fier, vârfuri de săgeţi, ace, surle, brăţări, inele, fibule de bronz şi fier, râşniţe rotative, o monedă grecească de bronz, ceşti şi căţui - fiind dovezi ale unui stadiu înaintat de cultură a populaţiei geto-dacice^[5]. Alte vestigii ceramice descoperite la Pietrele lui Solomon aparţin culturii Ciugud şi provin de la o populaţie autohtonă românească vieţuitoare pe aceste locuri în secolele XI-XII d.Hs., anterioare colonizării germane, fapt confirmat şi de toponimia tradusă din limba băştinaşă de cei veniţi.

Julius Teutsch descoperă la începutul secolului al XX-lea urmele unei cetăţi cu ziduri şi valuri pentru acces, loc care, tradiţional, se numea „Salamonsburg”^[6] . La fel, E. Jekelius apreciază că în trecut i se spunea locului „Cetatea lui Solomon’’, întrucât aici a fost o cetate.^[7] Tradiţional şcheienii au păstrat ideea de cetate a Junilor pentru Pietrele lui Solomon, iar cele două stânci, care găzduiesc pătrunderea în „cetatea lui Solomon’’, ei le numesc „poarta de piatră’’, căci aici se postau junii care pretindeau „vamă’’ celor ce pătrundeau la spectacolul de la Pietrele lui Solomon^[8].  

În aceeaşi măsură, pe „Dealul Curmăturii”    s-au găsit numeroase obiecte aparţinând epocii bronzului timpuriu, fapt ce a determinat numeroase transformări în viata economică şi socială, reflectate în cultura Schneckenberg^[9].

Pe Tâmpa, săpăturile arheologice au scos la iveala ceramica de tip Witenberg din epoca bronzului mijlociu^[10], iar analiza recentă a materialelor ceramice descoperite pe “Şaua Tâmpei” au dus la concluzia că aparţin secolului XI, fiind înrudite cu ceramica găsită la nivelul feudalismului timpuriu în alte locuri din Ţara Bârsei şi cu ceramica din cultura străromână Dridu^[11]. Totodată, săpăturile de pe Tâmpa, unde exista o cetate, pe care unii istorici  o atribuie greşit cavalerilor teutoni, au scos la iveală de sub fortificaţiile de piatră întărituri mai vechi de cetate, alcătuite din valuri de pământ şi palisade^[12], ridicate de populaţia băştinaşă înaintea venirii cavalerilor teutoni. De altfel, cetatea “Braşovia” de pe Tâmpa nu are nimic comun cu ordinul acestor cavaleri, aşa cum alte cetăţi din Ţara Bârsei o mărturisesc onomastic: “Mariemburg” (Cultul Mariei); “Kreutzburg”(Cultul crucii); ”Schwarzburg” (Cultul crucii negre); ”Tortzburg”(Cultul “frater Teodoricus”), pe când numirea cetăţii de pe Tâmpa se leagă de numele cetăţii Braşov, atestată în veacul al XIII-lea, iar arheologia îşi spune cuvântul în privinţa continuităţii bimilenare.

Un studiu recentă^[13] apreciază că în zona Tâmpa sunt altare pentru sacrifici şi cercetătorii saşi au descoperit o fântână cu oase ce demonstrează că  s-a practicat un cult păgân aici. Folosind metoda analizei semantico-mitologice aplicată zonei Braşovului, ca element de cercetare, se poate afirma că toponimele şi hidronimele existente în zonă au origine arhaică. ,,Valea Putredă’’ – spune autorul studiului – ne  reaminteşte obiceiul geto-dacilor de a ţine trupurile celor decedaţi timp de 40 de zile înfăşurate în piei de animale şi agăţate în pom. Muntele Postăvarul s-a numit Muntele Ruia, denumire ce poate proveni de la Rajac şi se traduce liber din limba sanscrită prin Muntele Regelui. În Muntele Postăvarul se găsesc Crucul Mare şi Crucul Mic, nume ce sugerează că aici se executau măsurători astronomice. Denumirea de Scaunul Predicatorului confirmă existenţa unui ,,scaun al zeului’’ în acest nod orografic. 

În urma săpăturilor din anul l962 (căci de atunci nu s-au mai făcut nici o săpătură) de către colectivul Muzeului Judeţean Braşov şi Institutul de Arheologie Bucureşti, pe “Dealul Paducel”, situat între Tâmpa şi Goria, lucrările au identificat aşezări înainte de secolele X-IX î.Hs. şi ceramica de tip Hallstadt, întocmai ca în Poiana Braşov. Sistemul de fortificaţii, constând din valuri şi şanţuri de pământ, vizibile şi astăzi, caracteristic modului de apărare al dacilor de mai târziu, precum şi ceramica găsită pe “Dealul Păducel” duc la concluzia că sunt contemporane cu aşezarea din “Valea Răcădăului” (Valea Cetăţii) din aceeaşi perioada daco-getică.

Tot aici exista, cu mult înainte de înfiinţarea cetăţii Braşovului medieval, o veche aşezare românească cu numele “Cutun” sau “Cotun” de formă circulară, limitată de actualele străzi: Pe Coastă, I. Barac, Valea Morilor şi Coastei, ai căror locuitori din vechime erau apărătorii cetăţii de pe Tâmpa ^[14]. Această aşezare a continuat să existe şi după înfiinţarea cetăţii Braşov, dar după înălţarea zidurilor şi a bastioanelor (1455) a rămas în  afara incintei, marcându-se astfel poziţia de inferioritate social-politică a românilor din Cutun, faţă de coloniştii şi întemeietorii cetăţii de fortificare. Cu cca. 20 ani în urmă mai străjuia aici celebra cruce din Cutun, care purta inscripţionat pe ea anul 1292, dar fiind la cheremul trecătorilor, care i-au distrus acoperişul şi îngrădirile din lemn pentru a le folosi la încălzitul caselor, crucea a fost instalată în cimitirul bisericii “Sf. Treime” din Cetate (str. G. Bariţiu), cu concursul colectivului muzeului din Şcheii Braşovului. Crucea încă mai confirmă aşezarea sătească de altădată în această zona şi reaşezarea ei acolo unde a fost, este mai mult decât necesară ^[15]

*

Şi totuşi, în ciuda acestor realităţi, unii istorici şi cercetători neavizaţi şi străini de realităţile istorice româneşti, continuă să publice studii prin care invocă originea bulgară a românilor din Şchei, folosind interpretarea greşită a cronicii popei Vasile – nepăstrată - decât în interpolări şi copieri în cronicile germane de la Braşov sau în cronica protopopului Radu Tempea II, deschizându-se cu fraza: “În anul de la zidirea lumii 6900, de la Hristos 1392, au venit bolgarii în acest loc”^[16]. Ori, nu s-a remarcat un adevăr: cronica este o istorie a familiei protopopului Vasile, al cărei prim descendent era popa Patru cel Bătrân (1484), deci nicidecum o cronică a Şcheiului, iar prima frază este o evidentă epenteză impusă intenţionat de autorităţile braşovene, ulterior scrierii cronicii, în scopul lipsirii locuitorilor din Şchei de drepturile lor istorice. Şi - după afirmaţia cronicilor germane - erau bulgari aduşi să construiască Biserica Neagră, deşi – după cum se ştie - bulgarii n-ar fi construit o biserică gotică, ci cel mult una bizantină şi pe de altă parte, saşii îşi puteau găsi cu uşurinţă braţe de muncă în zonă, fără a fi nevoie să apeleze la persoane atât de îndepărtate. Pornind de la aceste supoziţii, autorităţile locale au numit Şcheiul “Bolgarsek” sau “Belgerai”, iar românii din Şchei “bulgarus”, în acelaşi timp în care Poarta Şcheiului era numită “Walachisches Tor”(Poarta românească), strada principală “Walachiches Burgasse”, iar uneori Şcheiului i se zicea “Walachische Vorstadt”, timp în care domnii de peste munţi şi autorităţile româneşti nu foloseau decât numirea de “Şchei”, cum apare şi în hrisovul de danie al lui Aron Vodă al Moldovei de la anul 1595^[17]. Diaconul Coresi, tipărind cărţile în Şcheii Braşovului, menţionează în Cazania a doua (“Evanghelia cu învăţătură”) din 1580/81 “să fie de ajutor cu aceasta popilor valahi” şi nu bulgari, în timp ce judele braşovean Johanes Benkner dăruieşte Catehismul de la 1559 valahilor “bei der Stadt” şi nu bulgarilor, până şi pentru limba slavă, în Şchei se folosea în documentele vechi “limba sârbă” şi nu bulgară.

Cronicarul sas braşovean Reicherdorfer, care îşi scrie cronica în prima jumătate a veacului al XVI-lea, prezentând suburbiile Braşovului, afirma:  ‘’Unum incolund Bulgari, alterum Hungari, Saxone agricolae tertium”, apoi, nu mai departe decât pe pagina următoare, acelaşi autor numea în loc de bulgari pe valahi, zicând: “reliquem loci istius partem intra ipsos usque montium augustias Valachi fere ocupant, hic templum habent et praesidentem sacrificulum”^[18] .Mai târziu, istoricul sas Eder^[19] afirma:”Atque hoc vocabulo (e vorba de bulgari) saepe nostri scriptores Valachos adpeliant” şi apoi special pentru românii din Braşov: ”Nec fortasae abs rex Geronense suburbium, Valachis habitatum, hodieque Bolgarszeck apellatur” - de unde evidente sunt sinonimele dintre cei doi termeni: bulgar, român.

Atributul “bulgarus” dat romanilor din Şchei este uşor de remarcat printr-o verificare a celor mai vechi documente de onomastică aflate în Arhiva Magistratului - Braşov ^[20], unde găsim pentru secolul IV nume ca: Barbul, Radul, Stanciul - nume slave cu terminaţia “ul” autohtonă, dar şi Şerb, Coman, Cătană, Bârsan, Costea, Lungul - nume autohtone cu acelaşi atribut “bulgarus”. Ba mai mult, atributul “bulgarus” este dat şi saşilor sau ungurilor, în măsura în care aceştia locuiau în Şchei: Feder, Loczkoy, Haydo Laszlo etc.

Prelungirea vorbei, pe care unii cercetători o invoca drept un element românesc sud-dunărean, nu este specific românilor din Şchei, ci particular românilor din toate regiunile    montane ^[21].

De unde totuşi atributul “bulgarus” prezent în documentele germane şi maghiare? Având în vedere realitatea istorică medievala românească, când limba sfântă bisericească era cea slavonă (redacţie medio-bulgară), iar cultura ortodoxă se transmitea din Bizanţ prin teritoriul bulgar, prin termenul de “bulgarus” autorităţile catolice defineau pe ortodocşi, aşa după cum muntenii numeau pe transilvăneni “ungureni”. Haşdeu apreciază că: ”Până în timpuri mai noi ardelenii ne botezau pe noi (pe cei din România), câteodată, cu epitetul de “bulgar”^[22]. Aşa se explică de ce lui Radu I. Basarab, în aceeaşi perioadă cu legendara venire “a bulgarilor din Şchei” i se spunea uneori de autorităţile catolice “printipo di Bulgaria”.

Pe de altă parte, toponimia locală dovedeşte romanitatea populaţiei prin păstrarea şi perpetuarea peste veacuri a unor numiri autohtone ca: Varişte, Cutun, Tâmpa, cât şi acelor formate în cadrul simbiozei slavo-române: Ciocrac, Gorita, Cacova, Vagleniste. Saşii, în momentul venirii lor, nu creează toponime noi   pentru Şchei, ci traduc pe cele găsite şi păstrate de populaţia existentă: “Pe costa” devine “Ripegasse”; “Gorita” - “Gottesberg”; “Valea putredă” -“Pulvergrund”; “La Manastire” - “In Kloster”; “Ulia Mare” -“Angergasse”: sau altele le preiau fără traducere, neînţelegând termenul românesc: strada “Înălbitori” ; “La Dyrstary” (= dârstari). De remarcat este faptul că toponime şi cuvinte ungureşti intrate în limba română a locuitorilor din Şchei nu se ivesc înainte de secolul al XIV-lea nici în documentele slavo-române, după cum apreciază slavistul Ion Bogdan ^[23].

Totuşi, istoricii străini^[24] insinuează provenienţa bulgară a Şcheiului, invocând şi prezenţa în Şcheii Braşovului a numeroase manuscrise bulgăreşti (3 din secolul al XIV-lea, 8 din secolul al XV-lea, 13 din secolul al XVI-lea – după cum dovedeşte catalogul de carte veche din arhiva istorică a muzeului din Şchei), fără să cunoască realitatea că aceste manuscrise au fost aduse din Bulgaria în aceeaşi măsură în care s-au adus din Serbia (2 din sec. XIV; 3 din sec. XV şi 4 din sec. XVI), din Rusia (8 din sec. XV-XVI), din Veneţia (3 din sec. XV) şi foarte multe din Muntenia şi Moldova, adică din centrele slave de cultură, prin care se pregătea sediul de tipar al diaconului Coresi şi se întreţinea o şcoală de copişti şi traducători în Şcheii Braşovului^[25]. şi întâi de toate viaţa bisericească ortodoxă de aici.

În acest context documentar înţelegem disperata întrebare a istoricului bulgar Neşev: cum de aceşti locuitori şi-au pierdut conştiinţa originii lor bulgare? Răspunsul este unul singur: pentru că n-au fost niciodată bulgari, pentru că ar fi fost  a noua minune a lumii ca nişte bulgari să se aşeze lângă saşi şi peste noapte să vorbească româneşte. Dacă ar fi fost bulgari, în Şcheii Braşovului aveau toată posibilitatea să-şi păstreze tradiţia, lor etnică şi limba bulgară, pentru că aceşti locuitori, ostracizaţi cum au fost de autorităţile locale, ar fi fost scutiţi de înrâurirea limbii române, ori faptele nu s-au petrecut aşa, şi pentru aceasta pledează şi Obiceiul Junilor, pe care îl prezentam în continuare.

                                                Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean

---

[1]Friedrich Philippi, Aus Kronstadts Vergangeheit und Gegenwart, Braşov, 1974, p.12;

  Lucas I. Marienburg, Geographie des Grossfurstentums Siebenburgen, Sibiu, 1813, vol. VIII, p.344;

  Gheorghi Neşev, Noi date despre provenienţa bulgară a românilor din Şchei, Sofia, 1970 (extras, lb.bulgară).

[2] Al. Surdu, op. cit.,p.9.

[3] Ibidem;

[4] Material arheologic la Muzeul Judeţean Braşov, informaţie arheolog Florea Costrea.

[5] Ibidem 

[6] J. Teutsch,  Die Salamonsfelsen beo Kronstadt, în “Bericht des Burzenlander sachsischen Museums in Kronstadt”, 1913, p.23-26;

[7] E. Jekelius, Kronstadts Gasse und Platze, în « Das Burzeland »,III, Bd., I. Teil, Kronstadt, 1928, p.45.

[8] Al. Surdu, op.cit.,p. 19.

[9] A.Fox, Die Schneckenbergkultur, în «Verlag Burzenlandes Muzeum», Braşov, 1941.

[10] K. Haredt, în «Dacia»,  an IV, 1960, p.112,

[11] T. Vătăşanu, Istoria arei feudale în Ţările Române, în vol. “Studii şi aricole de istorie” , VII (1965), p.10.

[12]Ibidem.

[13] Liviu Pandele, op. cit.p.319.

[14] Fr. Millye,  Formarea şi evoluţia comitatului, în”Sudii şi articole de istorie”,VII (1965), p.10.

[15] Vasile Oltean,  Odiseia unei troiţe , în «Primăria Braşov», nr. 23 (1994), p.3.

[16] Radu Tempea,  Istoria sfinei besereci a Şcheilor Braşovului, ediţie îgrijită de Octavian Şchiau şi Livia Bot, Editura pentru Literatură, Bucurşti, 1969, p.193.

[17] Arhiva Muzeului Bisericii Sf. Nicolae, Fond  «Documete », doc.1/1495.

[18] Nicolae Popp, Schiţă din istoria populării oraşului Braşov, Bucureşti, 1940,p.11.

[19] Fr. Eder, Scriptoes Herum Transilvanicarum , Tom.I, Cibinii, 1797, p.34.

[20] xxx , Quellen zur Geschichte der Stadt Brasso, Braşov, 1899-1999, vol. I-IX.

[21] Candid Muşlea, Originea românilor din Şchei, manuscris, fond “C.Muşlea”, Muzeul Bisericii .Sf. Nicolae (copie dactilo)

[22] B.P.Haşdeu, Istoria critică a românilor, fasc.I, p.12.

[23] Ion Bogdan,  Documente şi regeste privitoare la relaţiile Ţării Româneşi cu Braşovul şi Ungaria, Bucureşti, 1902.

[24] Gheorghi Neşev, op. cit; Fr. Philippi, op.cit.;

[25] Vasile Oltean, Şcoala de copişti din Şcheii Braşovului, în «Astra», Braşov, r. 11/1980,p.11.

Poze reprezentative

Prezentarea asociatiei

Asociatia Scheii Brasovului a lurat fiinta in urma cu 4 ani ,dec 2011, la inititiva unor cetateni ai Scheiului , cu origini pierdute in timp . Discutia purtata in stranele Bisericii Sf-Treime,sau materializat ,ca semn al providentei, prin infiintarea Asociatiei sub conducerea primului Presedinte D-lui Buca Ion  Andrei .Pornindu-se de la un      numar de 16 membrii fondatori ,pe parcurs s-au alaturat adepti ,cetateni ai Scheiului ori din afara lui ,ca si din diaspora, ajungindu-se astazi la un numar de 70 de membtrII  .Asociatia s-a nascut ca o necesitate strigenta ,ca acest cartier al Brasovului sa-si poata pastra valorile matriale si spirituale , datand de sute de ani ,de unde deriva scopul ei:- Protejarea patrimoniui cultural ,pentru a asigura descoperirea ,renasterea ,desvoltarea,cultivarea,conservarea ,promovarea si valorificarea  artei si culturii materiale,spirituale si traditionale ale Scheiului. –Sesizarea autoritatilor  cu privire la respectarea legilor privind constructiile si repararea cladirilor din Schei.  Scheiul Brasovului este declarat “MONUMENT  Istoric’ ‘ avand edificii ce dateaza din sec. 12-13 motiv ce impune ca importanta lui sa cresca din ce in ce mai mult si sa-si ocupe locul ce i se cuvine pe plan national si internatial,  Mentionez  faptul ca acest cartier este unicat in Europa.  Asociata Scheii Brasovului  se conduce dupa statutul propriu ,respectand  legea  26 din 2000, cu privire la Asociatii si Fundatii  . Astel Adunarea Generala esre organul suprem de conducere ,alcatuit din totalitatea membrilor Fondatori si membri asociati ,iar Consiliu Director al Asociatiei ,asigura punerea in executare a hotaririlor Adunarii Generale , care este constituit din 5 membrii si un secretar ,Presedintele fiind cel care asigura buna desfasurare a intregii activitati .  Din noembrie 2013 presedinte fiind Prof. Marcela Moraru.   In acesti 4 ani de existenta Asociatia si-a desfasurat activitatea avand actiuni cu privire la renasterea unor  traditii pierdute in timpul razboiului sau al epocii comuniste,ca spre  exemplu  Balul  Mscaricilor , cu un mare  succes , sau Ajutorarea batrinilor de peste 90 de ani din Schei, cu ocazia marilor sarbatori de Craciun si Pasti,sau organizarea diferitelor Simpozioane de la Prima Scoala Romineasca  ca C-rin Brancoveanu si Scheiul Brasovului- Mihail  Eminescu si Scheiul Brasovului ,ca si Anton Pann  etc. sustinute de Preot Prof. Doctor Vasile Olteanu .  De asemenea  Sarbatorirea  Aniversarii ‘Zilei Asciatiei’ in 27 dec, tot cu mare succes,  precum si prticiparerea la Sarbatorile Nationale de 1dec.si  24 ian.si inca alte actiuni ce sau desfasurat comform proiectului din aceasta perioada.   Trebuie metionat ca Aasociatia noastra a avut ca sponsori   Consiliul Judetian Brasov ,Fam. Preot Reith si sotia , fam.Voina Nicolae si Aurica ,Preot Prof. Dr. Olteanu Vasile si altii   Amintesc  sprijinul dat de catre Preot.Prof.Olteqnu Vasile  care ne-a primit  cu brqatele deschise in Complexul  Muzeal al Primei Scoli Romanesti  unde si astazi ne desfasuram activitatea , neavand un sediu    Va  invitam in fiecare  joi intre orele 15 si 17 sa participate la sedintele , discutiile si diversele activitati ce le desfasuram aici.  Va  punem la dispozitie toate materialele din arhiva Asociatiei , pentru a va documenta cu privire la diverse problem ce va interesaza .    Sinu in ultimul rand va invitam sa va inscrieti alaturi de noi in Asociatie , sa-i  putem spijini activitatea , s-o imbogatim si s-o imbunatatim.